Drumuri

 

10 septembrie 20♡♡, ora 23.59

Peronul numărul 7 

Pornirești în 3...2...1... 

E noapte, suntem în patru. Eu, Tu, Trenul și Gândul. Firimiturile de zile au dispărut... iar în locul orelor dimineții și prânzului care trebuiau să fie nesfârșite, au apărut stelele. Calea ferată scârțâie, iar trenul se pierde într-o ceață deasă. Auzi doar sunete... sunete care ca un arcuș zgârie. Te uiți pe geam și tot ce era aproape dispare, parcă înnecat în noapte, claviatura sufletului vibrează... sub atingerea gândului care se zbate ca o pasăre în colivie. "Când crezi că știi toate întrebările, viața schimbă răspunsurile".

Începe o lume nouă. La 14h distanță lumea e altfel, mai străină, mai rece, dar cu mai multe perspective și oportunități. O lume a posibilităților multiple Obiective în viață: evaziune din rutina zilnică, abis interior, metamorfoză în gândire și conturarea unei imagini de sine cât mai complexe gestionând situații imprevizibile, fără impunere de limite în dezvoltare. Parcă e frig, dar parcă departe simți adevărata valoare a lucrurilor și dorul. Puterea și lupta. 

Acolo lumea e alta, mai prietenoasă. E opusul la ce gândești. La bătaia de aripi și la o cale ferată pe care merge un tren în ceață, e cultură, iubire, ajutor. E o altă lume. Închizi ochii... totul e ca un vis, dar zarurile sunt aruncate. Aici nu există măști de falsitate. Există libertate în a dansa, în a îmbrățișa. 

Dar totuși, e o lume care e văzută prin prisma a ce simți. E un test, e o provocare și e o victorie. E o auto mobilizare și autocunoaștere. E o lume pe care o simți ca fiind liberă și care se bucură de lucruri simple și care crede, care nu așteptări mari și trăiește clipa ca fiind ultima, e o lume fericită și care ți lasă lacrimi deoarece crezi că nu e posibil. 

E lumea în care vreau să trăiesc...

Unde de persoanele dragi nu te despart două șine paralele, direcții diferite și un peron. Deoarece viața le aranjează pe toate... 

Următoarea oprire: Gara Schimbării 

Unde nu e bilet de întoarcere. 

Există doar bilet de a-ți găsi lumea ta și de a aduce persoanele dragi alături. 

☆☆☆☆

Zbor... înălțime... 

Câte lacrimi, de dor a părinților de copii, copiilor de părinți. Indiferent de vârstă. Parcă ești sus, dar brusc când cobori lumea rămâne mare, iar tu rămâin mic(ă). 

În direcții opuse. Lumea se schimbă, lumea pleacă și nu se mai întoarce. Lumea e în contunuă evoluție. Lumea e mânată de graba de a trăi momente. A trecut perioada când contau poze, acuma trăiești momentul, profiți că poți călători, înstrăinezi copilul din tine care a crescut pe sobă, care mânca plăcinte din vatră, care bea apă de izvor. Copilul inocent crescut cu povești, acum e obsedat de telefon, de un trai luxos. 

La numai un zbor, lacrimile îți sunt șterse de melodia ce răsună în căști, unei cărți, în care trăiești altă lume, nemulțumit cu existențe și realități dure și iluzii. Te dezvolți dar parcă nu ai bani, timp și energie să le faci pe toate. Vrei să fii o pisică cu 9 vieți. Vrei să fii puternic dar nostalgia, deși ești împlinit moral și fizic te domină. Anxietate. Angoasă. 

Un simplu avion care îți dă senzația de un zbor ușor, dar care e ca viața, cu turbulențe, aterizări și decolări. Cu apusuri și răsărituri. 

Într-un final fiecare zi vine și pleacă. Lumea de acum cu lumea din viitor e doar într-un vagon sau într-un scaun și doar în cuvintele " Atenție pornim ". Dar centură de siguranță în viață nu este. Nu există nici pat unde să te odihnești trândăvind. Deoarece de îndată ce viața se schimbă, te schimbi tu și vrei ca viata să o trăiești la maxim, deși e greu să te menții pe linia de plutire. 

Pânzele sus... 

Atenție pornim, spre destinația Viitor.