Lecții de suflet cu dna prof. Mihaela Prisacaru

1. Cand ați descoperit această cale a Domnului?

M-am născut într-o familie de oameni credincioși, în care Spovedania și Împărtășania erau obligatorii. Nu se discută. Ai mei frați mai mari au prins gustul obișnuitei revolte din liceu și nu mai voiau să se "supună". Pe mine m-a prins această "revoltă" în clasa a IX-a, când am pus întrebări părinților legate de religie, cult, închinare, cerând argumentele necesare atunci, iar la întrebările mele cu "de ce", părinții îmi raspundeau"ei, c-așa trebuie". Pentru mine nu a mai fost suficient, așa că am început căutarea pe cont propriu, găsindu-mi un duhovnic, la Mitropolie, ce știa fluent franceză , engleză, dar mai ales avea darul lacrimilor la rugăciune și o blândețe nemaiîntâlnită. De atunci, drumul a fost numai în aceasta direcție, pe care mi-am dat seama că nu mai e cale de întors, și nici un semn de "stop".

2. Care este motivația dvs în a fi profesoară de religie?

Motivația mea este dată de înțelegerea faptului că drumul pe care l-am ales, m-a ales. Adică la întrebarea "Doamne, dacă sunt pentru meseria asta,(pentru care nu eram deloc convinsă că e drumul meu), să iau din prima titularizare, Dumnezeu a găsit să mă pună a doua pe lista candidaților. Cu uimire, dar și cu" facă-se voia Ta, Doamne ", am mers înainte. Motivația mi-o dau și elevii, pornind de la îmbrățișarea de la începutul, sfârșitul orei, ori pe hol a celor mici, până la un zâmbet complice cu elevii de liceu, sau cel mai bun feedback pe care l-am primit, când am dat sa ies la sfârșitul orei din clasă, "băi, ce faină a fost ora".Si uite așa, mergi inainte...


3. Care a fost cea mai grea parte în aceasta carieră?

 Hmm, cred că atunci când am conștientizat că tehnologia devine un partener și totodată un dușman ce ia încetișor mintea și inima copiilor din fața catedrei. Și atunci, m-am dus în bancă, lângă elevi, sau în dreptul lor, că sunt și eu, așa, cu părul alb, o doritoare de "tinerețe fără bătrânețe, și viață fără de moarte, și uite de asta sunt în fața voastră". Uneori au înțeles asta, alteori nu.Atunci e cam dureros. Indiferența e greu de dus. Dar cel mai important e să lași loc de libera alegere și respect al părerii celuilalt.

4. Ce valori trebuie să posede un bun creștin?

Valorile nu se posedă, ele sunt un dar ce ne vine mai întâi de la Dumnezeu, le numim virtuți cardinale, apoi de la părinți, le numim morale, apoi există și o dinamică a "valorilor" în societate, care nu întotdeauna trebuie sa fie primite, asimilate de către creștin. Dar, dacă ar fi sa fac un top al valorilor ar fi:
1.sinceritatea cu tine însuți, în primul rand 2.delicatețea, să știi să înaintezi spre celălalt dacă îți permite, și să te retragi când nu mai e loc sau timp
3. propria judecată continuă, te face sa fugi de pierderea timpului criticând ce nu poți schimba în ceilalți.
4. rugăciunea, ca vorbire firească, respirație ce învie și pe cel mai căzut om.
5. Gândul la celălalt, în a-l ajuta. A-l vedea și primi așa cum este, dar și a ști să pui piciorul în prag, când toate cele de mai sus îți sunt încălcate.

5. Ce legatură există între Biserică și familie?

Familia e numită "Mica Biserică", dar care începe în Biserică, în Taina Cununiei. Și una, și alta au numitorul comun pe Mântuitorul Hristos Cel Răstignit, din iubire pentru Mireasa Lui, Biserica. Relația dintre miri e prezentată în contextul jertfei și iubirii, numai așa , de către Sf. Ap. Pavel. Deci una fără alta nu se poate.

6. Cum implantăm tinerei generații la școală credința?

"Implantul" e strict God 's business! Noi, profesorii de religie avem datoria de a ne implica cu toată pregătirea noastră intelectuală și spirituală pentru a fi pe fază atunci când un suflețel din fața noastră vrea sa își ridice ochii spre "Răsăritul cel de Sus". Deci, noi doar îi aratăm un pic direcția, restul, "creșterea" , " ploaia la timp", "vremea bună" , "îngrijirea" ține de interesul celui ce "are urechi de auzit, să audă"

7. Și în final cum credeți, care e legătura dintre familie-școală-biserică?

Triada Biserică-familie-școală, în ordinea asta, că așa începe, are la bază creșterea din toate punctele de vedere. Binecuvântarea Bisericii dată familiei să nască și să crească prunci buni, familia ce își dorește dezvoltarea copiilor din toate punctele de vedere, incluzând pe cel spiritual, și școală, ce oferă cadrul legal, constituțional de a veni cu o ofertă din care părintele să aleagă ce știe și simte că îi poate ajuta pe cei iubiți și dragi copii, sa devină oameni buni, responsabili, empatic, care să găsească sensul lucrurilor, și mai ales sensul existenței lor, ca fiind de natura divină, sub grija permanentă, iubitoare a lui Dumnezeu, care "atât de mult a iubit.. lumea, încât pe Fiul Său L-a dat...".


Și am pregătit o surpriză pentru dvs cu mult respect pentru muncă și dăruire.

,,Profesoara de religie este o persoana foarte sensibilă, care încearcă mereu să aducă ceva nou la ora dumneaei , mereu surprinde cu idei plăcute care ne ajută să ne descoperim mai bine. Ea este o persoană care îți transmite încredere și curaj, de cele mai multe ori ne ajuta prin sfaturi plăcute încercând să fie ca un părinte spiritual, în ora de religie nu este vorba numai de Dumnezeu ci și de creațiile lui, adică noi, și de aceea eu nu o văd doar ca pe un profesor, ci ca pe un prieten care mă ajută să aleg calea cea bună."
 ( Roxana Surdu )

Era și este o profesoară jos pălăria , e diferită de restul profesorilor de religie. Se vede prin personalitatea ei că i plac foarte mult copiii , mereu venea la ore optimistă și ne vorbea despre diferite subiecte, ne.a povestit ceva și din viața ei personală. Mie mi.a plăcut mult de ea.
Dumeaei oarecum empatizează cu generatiile de astăzi având în vedere că oamenii în ziua de azi și mai ales tinerii nu prea au o relatie apropiată de Dumnezeu.
 ( fostă elevă, absolventă de la Miron Costin, Craus Ana-Maria )

Pe doamna Prisacaru nu o știu personal, dar o respect foarte mult pentru cine este și ce face. Toți profesorii de relegie merită să fie respectați și iubiți, deoarece ei sunt cei mai puri și te învață cele mai frumoase puteri, credința și iubirea. Puterea profesorilor respectivi e inimaginabilă de puternică.
( elev din liceu, Cobiliță Alexandru-Iulian )

Comentarii

  1. Într-adevăr, surpriză! Măgulitor, și un pic supralicitat. Dar o sa mă străduiesc să mă țin de ținta aceea de a vedea în ochii celor din fața catedrei, pe cei care au venit în lumea asta cu un scop, trimiși fiind de Dumnezeu în viața părinților lor, și a mea. E drept, pentru o ora pe săptămână, dar deloc puțin. Căci bucuriile au fost multe. Pentru asta, mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog