Cărțile copilăriei citite și de adolescenți

Fragment din volumul "Micul print" de Antoine de Saint-Exupery:

    “— Te rog, imblanzeste-ma! spuse ea.

    — Vreau s-o fac, raspunse micul print, dar n-am prea mult timp. Am prieteni de descoperit si multe lucruri de cunoscut.

    — Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negustori. Dar cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma pe mine!

    — Cum se face? spuse micul print.

    — Trebuie sa fii foarte rabdator, raspunse vulpea. Te vei aseza mai intai un pic mai departe de mine, asa, in iarba. O sa te privesc cu coada ochiului, iar tu n-o sa scoti nicio vorba. Limbajul e o sursa de neintelegeri. Dar in fiecare zi te vei putea aseza un pic mai aproape.

    A doua zi, micul print se intoarse.

    — Ar fi fost mai bine sa revii la aceeasi ora, spuse vulpea. Daca vii, de pilda, la ora patru dupa-amiaza, de pe la trei o sa incep sa fiu bucuroasa. Cu cat timpul va avansa, cu atat ma voi simti mai bucuroasa. La ora patru o sa ma agit deja si o sa ma nelinistesc; voi descoperi pretul fericirii! Dar daca vii la o ora oarecare, n-o sa stiu niciodata la ce ora sa-mi impodobesc inima... E nevoie de rituri.

    — Ce-i aia rit? spuse micul print.

    — Si asta e ceva de mult uitat, spuse vulpea. Este ceea ce face ca o zi sa fie diferita de alte zile, o ora de alte ore. Exista, de pilda, un rit, la vanatorii mei. Joia danseaza cu fetele din sat. Asa ca joia e o zi minunata. Ma duc sa ma plimb pana la vie. Daca vanatorii ar dansa cand s-ar nimeri, zilele ar fi toate aidoma, eu iar n-as avea deloc vacanta.

    Astfel micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora plecarii fu aproape:

    — Ah, spuse vulpea... O sa plang.

    — E vina ta, spuse micul print, nu-ti voiam defel raul, dar ai vrut sa te-mblanzesc...

    — Fireste, spuse vulpea.

    — Dar o sa plangi! spuse micul print.

    — Fireste, spuse vulpea.”

  Fragment din poveste: Alice în țara minunilor, Alice în țara oglinzilor

    „Era Iepurasul Alb, care se intorcea iar, cu pasi marunti, privind cu ingrijorare de jur imprejur, de parca pierduse ceva; si l-a auzit murmurand de unul singur: „Ducesa! Ducesa! Ah, labutele mele! Ah, blana si mustatile mele! O sa ma execute! La fel de sigur cum dihorii sunt dihori! Unde oare am putut sa le pierd?"

    Alice a ghicit imediat ca era vorba de evantai si de manusile albe de antilopa si, plina de bunavointa, a inceput sa le caute, dar nu erau nicaieri — totul parea sa se fi schimbat de cand inotase in lac, iar holul cel mare, cu masa de sticla si usita spre gradina, disparuse cu totul.

    In scurt timp, Iepurasul a observat-o pe Alice, care cauta de zor, si i-a strigat pe un ton suparat: 

    - Mary Ann, ce cauti tu aici? Fugi repede acasa si adu-mi o pereche de manusi si un evantai. Da fuga, iute!

    Alice era atat de speriata, incat a dat fuga imediat in directia indicata de Iepuras, fara sa mai incerce sa clarifice confuzia pe care o facea acesta.

    „Ma confunda cu camerista lui, si-a spus in timp ce alerga. Ce surprins o sa fie cand o sa descopere cine sunt! Dar las' sa-i aduc manusile si evantaiul — bineinteles, daca o  sa le gasesc."

    In timp ce gandea astfel, s-a pomenit in fata unei casute ingrijite, pe usa careia era o placa de alama gravata cu numele „W. IEPURE". A intrat fara sa bata la usa si a urcat scara in graba, de teama sa nu dea nas in nas cu adevarata Mary Ann si sa fie alungata din casa inainte de a fi gasit evantaiul si manusile.

    „Ce bizar, isi spunea Alice in sinea ei, sa faci comisioane pentru un iepure!”

Spargatorul de Nuci, foarte cunoscut si datorita baletului cu acelasi nume compus de Piotr Ilici Ceaikovski, este povestea micutei Maria care tese in jurul celei mai banale jucarii primite cadou – un spargator de nuci – o lume magica plina de farmece si de printi vrajiti…