Imperfectul

Aerul miroase a haos şi e labirint,
În jur plutesc antiteze şi repetiții
Un ecou se aude în zare răguşit
Toți caută perfectul unei ființe.

Dar cine e perfect in aceasta lume?
În care mândria, orgoliul e pe primul loc
Sufletul omului e făcut din sume
Din ce " nu pot " şi ce " pot " .

Din "cine sunt eu" şi cum mă cred alții,
Din frustrari, frici şi emoții noi
Din fericiri şi putere pe care le fură hoții
Din curajul de a trece prin ploi.

Imperfectul e însăşi perfectul
Ascuns în priviri, tainuit în suflet adânc
Umbrele pe strazi pustii îşi pierd sensul
Deoarece în jur e linişte de mormânt.

Oricât de perfect ar părea totul,
Se scutura mereu ceva banal
Oricât de prăfuit ar părea totul
Imperfectul perfectiunii e un coşmar

Suntem deci absorbiți de iluzii şi vise
Sparte de materialul dur al vieții
Oricâte perfecțiuni ne sunt permise
Ele sunt asemenea ceții.

Masti, marionete suntem trase de sfoară, 
Uneori poate prea duri sau poate prea calzi, 
Dar perfect rămâi doar dacă după fiecare povară
Te consideri imprfect, dar ai curaj să creşti după ce cazi

Comentarii

  1. E absolut superbă, scrii poezii mai faine decât la ale mele
    Ai dreptate, imperfecțiunea e perfecțiunea, de asta mă vezi tu perfect. Te iubesc enorm de mult!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu