Piese de puzzle

,,Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.,, “Capul mi-e precum lumina cerului, inima mi-e asemeni zorilor.” 

,, În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obişnuit, de toate zilele.,,  ,,Între închipuire şi realitate se ivesc goluri care trebuie umplute pe loc. Uneori însă se deschide o adevărată prăpastie şi n-ai cum s-o umpli. Atunci fapta rămîne neîmplinită, suspendată în aer. Închipuirea ţese simplist, în linii mari, fără a vedea detaliile care de multe ori sînt mai importante decît principalul.,,

” Acesta nu e un vis din care te trezesti-dacă spiritul te părăsește, vei fi pierdută pe veci.,,

,,  La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie,, ,,Ştiu că Dumnezeu m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece şi nesimţitor ca apa care provoacă suferinţă oţelului. Dar nu cer dacât un lucru: "Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

,,Cel mai uimitor sentiment din câte cunosc e dorul. Omul are impresia că este total absorbit de realitatea înconjurătoare, acomodat cu mediul, preocupat de noile lui probleme. Şi deodată o străfulgerare orbitoare: chipul cuiva, ochii cuiva, ochii şi gura cuiva. Le simţi cu un realism zguduitor şi îţi dai seama că tot ce te înconjoară este lipsit de importanţă, indiferent, ba chiar dizgraţios. Dizgraţios tocmai de aceea că ne îndepărtează de acele mâini, de acea gură. Cunoşti dumneata durerea de inimă, durerea aceea fizică ce ne sfâşie pieptul, scurt şi violent?,, ,,Omul este făurarul destinului său... Ce absurditate! Fără îndoială că în anumite chestiuni mai mărunte destinul îi lasă omului libertatea de decizie, dar libertatea aceasta este condiţionată de nenumăraţi factori psihici, depozitaţi şi conturaţi de viaţă, adică exact de acea voinţă străină şi impusă,,

„Pot trăi singură, dacă demnitatea și împrejurările îmi cer s-o fac. Nu trebuie să-mi vând sufletul pentru a cumpăra fericire. Am o comoară interioară, cu care m-am născut, care poate să mă țină în viață când toate placerile din afară îmi sunt refuzate sau oferite la un preț pe care nu-l pot plăti.”   „În toate aceste dureri și frământări ale inimii, în efortul îndârjit  de a-mi respecta principiile, mi-era silă de mine. Nu mă mulțumea, nici nu mă alina faptul că-mi dădeam dreptate și că-mi păstrasem respectul pentru mine însămi; căci îmi jignisem, îmi rănisem și-mi părăsisem stăpânul. Eram vrednică de ură în proprii mei ochi. Și totuși, nu mă puteam întoarce, nu puteam da înapoi, nici măcar un pas.”